Problemele apărute la Oltchim, echipă care oferă peste 80% din jucătoarele naționale, ridică semne de întrebare și în sânul Federației Române de Handbal, în perspectiva turneului de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Beijing, ce va avea loc pe 28-30 martie, la București. Conducătorii forului sunt însă convinși că prima reprezentativă nu va fi afectată de lucrurile care se petrec la Vâlcea și se va califica la competiția supremă.
"Nu este problema mea ce se întâmplă la Oltchim. Mă gândesc doar la ce va fi pe 28-30 martie, la turneul preolimpic. Sunt convins că cei care se ocupă de acest lucru vor face tot ce se poate pentru a ne califica la Jocurile Olimpice. Am mare încredere în jucătoare și le stimez pentru tot ceea ce au făcut. Vor califica România pentru Beijing și spun că putem să luăm chiar și medalie", ne-a declarat Mihai Marinescu, secretarul general al FRH.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER